Reprezentativ

La notte, un film de Michelangelo Antonioni

La notte (Noaptea) e un film despre un cuplu care nu se mai iubeste. Si inca ce cuplu ! Giovanni (Marcello Mastroianni) si Lidia Pontano (Jeanne Moreau). Intre cei doi protagonisti nu mai exista nicio complicitate, nicio dorinta de a continua. Viata lor impreuna nu mai exista demult. Fiecare zi seamana cu celalata izolandu-i si mai mult unul de celalalt.

Antonioni ne-o arata inca de la inceput : personajele acestui film sunt singure, condamnate la singuratate si in imposibilitatea de a comunica cu ceilalti. Scena de deschidere de la spital ne ofera toata cheia filmului : absurdul vietii, dorinta nestavilita de a te simti in viata si constiinta dramaticei conditii umane. Personajele par niste morti vii, traind de pe o zi pe alta, fara nicio speranta de a-si gasi sensul.

film1

Noaptea este un film despre absurd si lipsa de sens a vietii, iar Michelangelo Antonioni e un maestru al acestui existentialism dur. Noaptea este al doilea film din ceea ce astazi e considerata o trilogie : Avventura (1960), La notte (1961) si L’Eclisse (1962) – o trilogie despre cuplu sau mai degraba despre imposibilitatea lui.

Fiecare personaj incearca disperat sa simta ceva din nou. Macar sa se simta vii, sa se bucure de viata daca aceasta nu are niciun sens. Pentru a-si umple vidul existential, Giovanni se arunca in bratele tuturor femeilor intalnite in cale. Lidia se plimba la nesfarsit pe strazile din Milano, in cautarea unui ceva real.  Plimbandu-se prin oras, Lidia asculta conversatiile orasului, incercand sa inteleaga ce ii anima pe ceilalti. Plecand din centrul modern, ea ajunge sa rataceasca prin niste campuri de la periferie, unde oameni simpli par sa se bucure simplu de viata. Acolo unde candva, in tineretea ei a locuit si ea cu Giovanni, pe vremea cand se iubeau si iubirea putea tine piept vidului existential.

filmss

Tema abordata e redata superb prin imaginile in alb si negru, jocurile de intuneric si lumina si toata geometria orasului Milano de care Antonioni se foloseste pentru a reda micimea umanului prins in ghearele colosilor de otel si sticla. Antonioni filmeaza orasul modern care striveste omul si-l lasa prada unei crize de sens in timp ce cu cat Lidia se indeparteaza de oras, imaginile devin mai putin colturoase, cladirile mai mici si oamenii mai fericiti.

film corr

Tot acest periplu in noapte din bar in bar in cautarea a ceva care sa ii faca se se simta vii aduce aminte de La dolce vita a lui Fellini (film care castigase Palme d’Or la Cannes cu un an inainte) si din care pare sa se fi inspirat Paolo Sorrentino in 2013 in al sau film La Grande Belleza.

Petrecerile, alcoolul, femeile, dansul, muzica (un jazz care se imbina perfect cu atmosfera filmului – Giorgio Gaslini daca vreti sa va rebucurati de muzica) nu sunt decat frivolitate, artificii,.. divertisment. Un divertisement care sa ne faca sa uitam adevarata conditie umana : singuratatea, imposibilitatea de a comunica cu adevarat cu celalalt. Plictiseala, ca stare ce ne dezvaluie noua insine cine suntem cu adevarat. Plictiseala care ne impinge sa facem orice ca sa ne uitam. Si noaptea, aceasta noapte care pare sa nu aiba sfarsit. Care pare sa fie insasi viata noastra : o goana in intuneric. Spre ce ? Fungind de cine ?

Din casting : Jeanne Moreau, Marcello Mastroianni, Monica Vitti

Romain Gary – Dansul lui Gengis Cohn

Subconstientul, nu il doresc nici celor mai buni prieteni.

Am descoperit de curand o adevarata perla literara: Romain Gary, un scriitor prea putin cunoscut in Romania, dar de o rara forta narativa si un umor deosebit, chiar in cele mai tragice situatii. Acest umor, dramatism si originalitate le intalnim in romanul Dansul lui Gengis Cohn, precum si in Gros-Calin, Clar de femeie, Radacinile cerului.

Dansul lui Gengis Cohn este al 16-lea roman al acestui autor prolific si derutant care si-a semnat romanele cu mai multe pseudonime, printre care cele mai cunoscute pseudonime raman Romain Gary si Emile Ajar.

Despre ce e vorba in Dansul lui Gengis Cohn ? Ei bine, este vorba despre spiritul lui Cohn, un actor evreu de cabaret yiddish, care il posedeaza pe Schatz, agentul SS care l-a ucis. Douazeci si doi de ani dupa uciderea lui Cohn, ofiterul „denazifiat” este comisar intr-un orasel din Germania, duce o viata aparent linistita intr-un orasel din Germania unde este comisar, insa spritul ii este turmentat de aparitiile evreului ucis. Cohn nu apare propriu zis in fata lui Schatz, ci traieste in el, este a doua lui voce interioara, dialogheaza cu el, danseaza, ii spune poveste evreiesti, ceea ce il duce pe Schatz la disperare. In ciuda tratamentelor psihologice, neamtul Schatz nu reuseste sa-l ucida a doua oara pe Cohn. In paralel cu toata nebunia din mintea lui Schatz, o serie de morti misterioase, 22 asasinate, au loc in regiune, iar comisarul este insarcinat sa dezlege misterul.

Tin sa iti spun ca beau ca sa uit, nu ca sa-mi amintesc. Asa ca dispari de aici.(Schatz)

Desi aborda un subiect dramatic, romanul lui Romain Gary este plin de umor, un umor evreiesc daca vreti.

M-am intrebat mereu ce este de fapt umorul evreiesc, zise el. Ce credeti?                                    Este un mod de a te razvrati.

De altfel, aflam multe despre cultura yiddish, despre modul evreilor de a intelege viata, cat si despre miturile si superstitiile lor. Astfel am aflat ce este acela un dibbouk : spiritul unui mort care posedeaza un corp viu cu care a avut o neintelegere in timpul vietii si pe care vrea sa il innebuneasca). Iata deci o interpretare a nebuniei din perspectiva culturii yidishh si iata de fapt cu cine avem de-a face, cu Gengis Cohn, un dibbouk plin de umor dar si de tragism. Nu de putine ori, reflectiile lui Cohn sunt pline de ironie.

De altfel, toata lumea stie ca evreii nu au fost asasinati. Au murit voluntar. … Stateam la coada in fata camerelor de gazat. Au fost cativa care s-au revoltat, in extremis, in ghettoul din Varsovia in special, dar per ansamblu, a existat doar supunere, dorinta de a disparea. Vointa de a muri. A fost un suicid colectif, atata tot.

Gengis Cohn nu ezita sa-i ridiculizeze pe confratii lui evrei sau sa critice atitudinea de dupa cel de-al doilea razboi mondial vizavi de palestinieni.

Cu cat avansam in naratiunea lui Romain Gary, aceasta devine din ce in ce mai suprarealista. Planul realitatii contemporane devine scena suprarealista a unei intalniri intre Bine si Rau, a chestionarii asupra existentei lui Dumnezeu si a intentiilor sale.

Daca va plac romanele non-lineare unde reflectiile serioase se ascund in spatele unui umor si a unei imaginatii debordante, nu trebuie sa ratati aceasta lectura. De altfel, Romain Gary produce dependenta.

Vorbesc despre extaz, despre paradis, despre fericire  si apoi fac „glou glou” si se intorc pe spate, tepeni. 

-Ei numesc asta a trai! In fine draga mea, e micul lor beneficiu.  (Lilly si Florian)

Linii – Murakami Ryu

Romanul Linii de Murakami Ryu reuneste 20 de portrete sumbre si bizare, oglinda a unei societati japoneze fara repere si fara viitor. Autorul sare de la un personaj la altul, traversand noaptea din Tokyo in culorile dure ale neoanelor, aratandu-ne o realitate stranie si tulburatoare.

ryumuPersonajele din acest roman nu se cunosc intre ele, s-au incrucisat cateva secunde, ore in aceasta noapte, ne apropiem de ele ca intr-o scena de film in care camera face zoom pe un personaj, ii ascultam oful, il privim in ochi, apoi camera aluneca pe urmatorul personaj. Ca intr-o lunga plimbare singuratica prin Tokyo, iar la fiecare incrucisare cu alte persoane, autorul pleaca in descoperirea altei drame.

Un singur fie al Arianei reuneste aceste personaje: singuratatea coplesitoare in care isi traiesc vietile. Franturi de viata, bucati sparte de povesti si de oameni, caci personajele lui Murakami Ryu nu sunt oameni completi, sunt oameni sfaramati, si relipiti la loc si sfaramati din nou. Oameni coplesiti de propria singuratate alienanta si care reusesc sa impartaseasca altora doar disperarea lor sumbra.

De la un capitol la altul, intalnim personaje din ce in ce mai singure, din ce in ce mai ranite, la marginea societatii, la marginea realitatii. Universurile in care se misca aceste umbre devin din ce in ce mai sumbre si mai sinistre : de la cluburi sado-maso la violenta conjugala, de la viol la crima, de la drogati la alienati si dezechilibrati, Murakami nu-si menajeaza deloc cititorii in acest roman.

Linii se transforma pe masura ce il citim intr-un infern dantesc modern, unde in loc de cercuri avem de-a face cu linii care se intrepatrund si marcheaza diferite niveluri de suferinta si disperare. Si daca infernul dantesc este unul bine organizat, acest infern interior descris atat de bine de Murakami este unul dezlanat, confuz. In ciudat incarcaturii emotionale a fiecarei povesti, personajele dispar unele dupa altele, lasand in urma doar o nebuloasa comuna a unei alinearii si insigurari generale, unde comunicarea e imposibila si fiecare e condamnat sa-si poarte anonim nefericirea intr-o lume straina si rece, unde strigatului disperat al oamenilor raspunde doar ecoul.

 

Supa Miso

In Supa miso, Murakami Ryu (Polirom):

supaKenji e un tanar japonez care lucreaza ca ghid turistic pentru straini in Tokyo. Cel mai adesea, clientii lui Kenji sunt interesati de viata underground din metropola japoneza, iar tanarul ii duce in baruri dubioase, salonuri de masaj, case de prostitutie, baruri de streaptease, love hoteluri.                                          Nicio surpiza ca si noul sau client, un anume american Frank, il abordeaza pe Kenji, spunandu-i pe sleau ca vrea sa se culce cu o femeie si sa il duca in cartierul Kabukicho, binecunoscut pentru viata sa agitata de noapte.
Kenji insa pare sa fie deranjat de anumite gesturi si expresii ale noului sau client, astfel incat ajunge sa-l suspecteze de cele mai abominabile crime…

Romanul lui Murakami Ryu, In supa miso este o carte complexa. Romanul debuteaza ca un thriller, un roman politist horror: o crima oribila are loc in Tokyo, unde cadavrul unei tinere este gasit la gunoi, ciopartit; la scurt timp dupa, il cunoastem pe tanarul Kenji si clientul sau american. Cei doi se plimba noaptea pe strazile din Tokyo, iar Frank gusta din placeriile noptii japoneze. Dar ceea ce parea sa fie doar un roman politist, aluneca spre o critica a societatii japoneze decadente, ilustrata perect de cartierul infernal Kabukicho, „cartierul rosu” din Tokyo. Autorul se apleaca asupra alienarii societatii japoneze, asupra unei modernitati fara sens, a unei lumi din ce in ce mai greu de inteles, a unor traume psihice din ce in ce mai intense si a unei vieti care nu are sens.

„Experimentase de nenumarate ori instabilitatea, suferinta, teama si dorinta care exista alaturi de cineva care nu vorbeste cu tine. Dupa parerea mea, personalitatile de genul meu si al lui Jun vor deveni dominante in aceasta tara. In prezent, sunt foarte putini oameni in Japonia care pot deveni adulti fara sa experimenteze un sentiment de nefericire pe care sunt incapabili sa-l gestioneze singuri.”

Si in aceasta lume aflata in declin, unde liceenele japoneze se prostitueaza doar pentru a se simti in viata, nu pentru ca ar avea nevoie de bani sa manance, apare Frank, incarnarea monstrului creat de singuratate. Frank ucide cu sange rece, dar Muramai Ryu ne vorbeste despre el ca despre o fiinta mizerabila, solitara, care reuseste sa dea un sens vietii numai prin forta sa distructiva. Frank devine astfel o probabilitate, o oglinda viitoare a unei societati deja aflate in declin.

„Ura, intentia de a face rau, naste din emotii negative precum tristetea, singuratatea, furia. Naste dintr-un abis enorm pe care il simtim in noi, ca si cum ni s-ar fi luat ceva extrem de important, ca si cum ne-ar fi fost taiata o bucata de carne cu un cutit. Nu ca as fi simtit predispozitii spre sadism sau cruzime la Frank. Nu avea alura unui criminal in serie. Ce simteam la el, era acest hau imens. Putea sa iasa orice din acest hau. Ni se intampla tuturor, odata sau de doua ori in viata, sa simtim ca vrem sa omoram pe cineva. Dar ceva ne impiedica. Relele intentii nascute in acest hau imens raman acolo in adancul acestui hau, iar noi ne grabim sa le uitam sau sa le sublimam prin ardoarea muncii sau orice altceva.”

Sa nu exista nicio alta alternativa la aceasta lume autodistructiva? Murakami Ryu ne sugereaza una… reconexiunea cu esentialul, cu sacrul, cu valorile umane traditionale. Frank nu vrea sa ucida, e obligat sa o faca de demonii sai interiori. Dar daca acesti demoni ar tace? Clopotele templelor din Japonia rasuna de 108 ori in noaptea de anul nou, iar ele alunga spiritele si gandurile rele, purifica omul si il ajuta sa-si gaseasca pacea. Clopotele templelor vor suna de 108 ori la miezul noptii si Frank vrea sa le asculte…

tokyo

Cronica: Amintirea palida a muntilor (Kazuo Ishiguro)

Amintirea palida a muntilor este primul roman scris de Kazuo Ishiguro, si de altfel primul roman pe care il citesc, de acest autor japonez.

Amintirea palida a muntilor este istorisirea melancolica a vietii lui Etsuko, o japoneza care a imigrat in Anglia, dar si romanul cronica a razboiului moral intre valorile traditionale japoneze si cele moderne, de influenta occidentala, pe care l-a aprins sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial ; bombele de la Hiroshima si Nagasaki par sa fi distrus cu fierbinteala lor nu numai doua orase si vietilor locuitorilor de acolo, ci si increderea in valorile traditionale ale tinerilor japonezi.

Etsuko, eroina romanului Amintirea palida a muntilor, este o jakazuoponeza din Nagasaki, care emigreaza in Anglia, casatorindu-se cu un englez. Pe Etsuko o cunoastem in casa ei din Anglia, singura, melancolica, alaturi de fiica sa cea mica, Niki, care se afla in vizita, incercand s-o consoleze in urma sinuciderii fiicei sale cele mari, Keiko. Gandurile si amintirile lui Etsuko curg lin si ne descopera lumea ei din Nagasaki, tineretea sa, prima sa casatorie cu tatal lui Keiko si prietenia sa stranie cu la fel de strania Sachiko si fiica sa Mariko.

Inapoi in perioada imediat post-belica din Nagasaki, Etsuko e o tanara naiva, simpla, casatorita, asteptand un copil, neavand niciun motiv de ingrijorare cu privire la viitor. Contrar ei, Sachiko este o tanara vaduva care viseaza sa plece in America, nu pare sa fie foarte materna, isi neglijeaza fiica si sfideaza valorile traditionale, intrupate cumva de Etsuko.

Dar, desi Kazuo Ishiguro nu ne spune nimic explicit, din tacerile lui Etsuko si din momentele lungi in care priveste campul de la fereastra, ne dam seama ca aceasta liniste ascunde un urlet. Desi are toate motivele sa fie, Etsuko nu este fericita. Tanjeste spre altceva. Si poate ca acest ceva nu e decat tot ceea ce reprezinta Sachiko : nevoia de schimbare, de aer, de a trai cu adevarat, in mod egoist, pentru tine si nu pentru ceilalti, nici macar pentru proprii copii. Regasim in Etsuko din Anglia ca intr_o oglinda pe Sachiko din Nagasaki, incat ajung sa ma intreb daca aceste amintiri nu erau cumva fictive ? Sau poate erau amintiri reale si doar prevesteau criza prin care va trece Etsuko mai tarziu. Abia sinuciderea lui Keiko pare sa fi declansat in Etusko, un proces de reflectie asupra propriei vieti si a deciziilor luate. Din casa lui Etsuko se degaja un miros de ploaie, de moarte, de frustrare, de vinovatie, de amaraciune, de singuratate.

Amintirea palida a muntilor este o lectura antrenanta, Kazuo Ishiguro iti starneste curiozitatea, ai nevoie sa afli ce resorturi ii face pe acesti oameni sa traiasca, de ce, ce disperare ii impinge de la spate si spre unde. Apoi, sub aparenta unei lecturi facile, se afla un roman subtil, despre drama unei femei, drama unei generatii (tinerii japonezi de dupa cel de-al doilea razboi mondial care dispretuiesc Japonia traditionala si imbratiseaza valorile occidentale, pentru ca mai apoi sa-si dea seama ca aceste valori nu sunt ei insisi), o drama care cere rabdare si empatie.

 

Recenzie: Bucuria vietii – Irvin Stone

Bucuria vietii este biografia pictorului Vincent Van Gogh ce relateaza cautarile lui Van Gogh pana a ajunge la calea picturii si viata sa dramatica, de la sfarsitul adolescentei pana la sinuciderea sa la 37 de ani.

Irving Stone, scriitor a mai multor biografii faimoase, si-a bazat romanul Bucuria vietii pe o serie de documente ale epocii, calatorind pe urmele pictorului si incercand sa gaseasca surse cat mai veridice, cat si pe studiul a celor cateva sute de scrisori pe care Vincent Van Gogh le-a trimis fratelui sau Theo, de-a lungul timpului.

vincent van gogh bucuria vietii irving stone
vincent van gogh bucuria vietii irving stone

Romanul reda foarte clar viata pictorului dar si framantarile sale interioare. Vincent Van Gogh este intr-o permanenta cautare de sine si cautare a sensului vietii. Functionar la galeriile de arta Goupil ale unchilor sai, Vincent renunta si incearca sa devina preot la sugestia tatalui sau, el insusi preot, insa predicile sale dintr-un sat de mineri din Belgia, in loc de a-l apropia il indeparteaza pentru totdeauna de Dumnezeu si il aproprie iremediabil de pictura si desen.

Fara noroc in dragoste, bolanvicios, sarac lipit, descurajat in mod constant referitor la pictura sa (cu exceptia fratelui sau Theo, care il sustine si il iubeste neconditionat), Vincent Van Gogh trece din esec in esec. Cu toate astea, pictura este cea care ii da un sens, care il face sa simta ca traieste: de aceea picteaza frenetic, nebuneste, cu pasiune, fara masura. Boala, societatea, si chiar pasiunea sa nemasurata, il inving insa pe artist: acesta se sinucide la varsta de 37 de ani, iar un an mai tarziu, fratele sau, Theo Van Gogh, care nu reuseste sa treaca peste moartea fratelui sau, se sinucide si el, urmandu-si credincios fratele.

Noapte instelata vincent van gogh
Noapte instelata vincent van gogh

Acest roman, viata artistului Vincent Van Gogh, se cheama totusi Bucuria vietii. De ce? Cred ca fiecare isi afla propriul raspuns in aceasta carte. Pentru mine raspunsul este lupta, care da sens vietii, iar viata care are un sens, ne bucura.

„Lumea in care traiese fusese totusi buna. Cum spunea Gauguin: „Pe langa otrava, exista si antidot.” Si-acum parasind-o, ar fi vrut sa-si ia adio de la ea [..] Tututor ar fi vrut sa le spuna ramas bun.Dar el era deprins cu alt mijloc de exprimare a emotiilor decat cuvintele. Ar fi trebuit deci sa picteze acest ramas bun.

Dar un ramas bun nu se poate picta. Isi ridica ochii in sus, catre soare. Apasa revolverul in pieptul inimii si trase.”

Femeia cu Parul Rosu

Femeia cu Parul Rosu, cel mai recent roman semnat de scriitorul turc Orhan Pamuk aduce in discutie una din cele mai fascinante legende grecesti, povestea regelui Oedip si al destinului sau necrutator.

elisabeth siddal dante rosettiDar mai mult decat o reluare a vechii teme oedipiene si a analizei postmoderne a acestui „complex Oedip”, romanul Femeia cu Parul Rosu ne vorbeste si despre dragoste, despre femeie si statutul femeii in lumea islamica din Turcia cat si despre istoria actuala a Turciei. Din roman transpare teama sau avertizarea scriitorului Orhan Pamuk in legatura cu gruparile nationaliste din Turcia, in legatura cu pericolul privind drepturile si libertatile femeilor si despre conflictul mocnit din societatea turca intre populatia occidentalizata, acuzata de modernism si europenism, si populatia care isi regaseste si isi traieste propria identitate prin islam si traditiile religioase.

Astfel Femeia cu Parul Rosu este o fresca a societatii turce, Orhan Pamuk realizand un soi de psihanaliza colectiva si incercand sa caute raspunsuri cautand pe axa fiu-popor-conducator-figura paterna, dar si o repunere moderna in scena a piesei din teatrul antic grec, ‘Oedip’.

„Ne dorim sa avem un tata puternic, ferm, care sa ne spuna ce sa facem si ce nu. Dar e ce? Oare pentru ca ne e greu sa decidem noi insine ce avem de facut [..]? Oare avem nevoie de tata mereu, sau il dorim doar cand suntem confuzi, cand ni se destrama universul, cand simtim ca ne inabusim?”

Povestea lui Pamuk este o poveste despre prezent, dar una in care se foloseste de toate simbolurile si temele trecutului:se refera la mitul apei, la menirea fantanarilor de pe vremuri, la mitul lui Oedip dar si la mitul persan al lui Sohrab si Rostam din Cartea Sahilor, la legendele popoarelor in legatura cu parul rosu si la prejudecatile legate de femei,in general. Femeia cu Parul Rosu e o carte ce te poarta ca o corabie peste mai multe ape, o carte bogata in referinte culturale, care dau greutate povestii si care te cuceresc pe masura ce avansezi in poveste. Este interesant ca odata cu avansarea naratiunii, sfarsitul ei devine din ce in ce mai usor de imaginat de catre cititor, dar asta nu stirbeste farmecul cartii, dimpotriva il sporeste, caci mecanismele psihologice si nu faptele ajung in centrul atentiei.

Citind aceasta carte, mi-e din ce in ce mai clar ca nu multi au darul povestirii si de a impleti atatea culori si povesti intr-una singura precum Orhan Pamuk sau Salman Rushdie.

Lectura placuta si un pic de teaser:

„A cazut o stea. Mi-am concentrat toata atentia asupra cerului de iulie, simtind intens ca universul pe care-l vedeam atunci era aidome cu universul pe care-l purtam eu in minte. Parea ca, daca aveam s-o deslusesc, randuiala stelelor avea sa-mi dezvaluie tainele vietii mele. Totul era, de fapt, minunat, totul era pe masura lor. In noaptea aceea mi-am dat seama destul de bine ca urma sa devin scriitor. Ca sa fii scriitor nu e nevoie decat sa privesti, sa vezi, sa pricepi ceea ce vezi si sa transpui totul in cuvinte.” (Femeia cu Parul Rosu, Orhan Pamuk)

Aferim, Radu Jude!

Cel mai nou film al regizorului Radu Jude (tot el a regizat Cea mai fericita fata de pe pamant si Toata lumea din familia noastra), Aferim a fost premiat cu Ursul de Argint pentru regie, la Festivalul de Film de la Berlin, editia februarie 2015.

Premiul castigat, subiectul istoric al filmului toate au starnit valve in jurul peliculei Aferim. Un film romanesc apartinand unui regizor din asa-zisul Noul Val, care nu mai este un film de apartament, cu 2-3 personaje, al carui principal actiune este dinamica psihologica a personajelor. Un film romanesc istoric care insa nu ridica in slava trecutul glorios al romanilor. Un film diferit.

aferim

Aferim este un road movie, de pe cararile Valahiei, in 1835, ai carui principali calatori sunt zapciul Constandin (actorul Teodor Corban) si fiul sau, Ionita, ca dorobant (actorul Mihai Comanoiu). Acestia pornesc pe urmele tiganului Carfin (actorul Cuzin Toma), care a fugit de la mosia boierului si stapanului sau Iordache (actorul Alexandru Dabija), caci avusese legaturi amoroase cu Sultana (actrita Mihaela Sirbu ), sotia boierului, iar acesta isi pusese in gand sa il pedepseasca napraznic.

Ce  reproseaza unii filmului? Lipsa actiunii. In film, nu se intampla nimic, nu se tese nicio intriga, nu se da nicio lupta intre bine si rau. Daca vrei actiune, ai gresit filmul. Aferim nu e un western si nici vreo lectie de istorie. Aferim e un film despre viata valahilor din 1835, un film despre societatea de azi si mai ales un film despre filosofia romaneasca de viata.

aferim 2

Dialogul personajelor este cu siguranta unul din elementele cu care Aferim te cucereste. Acestia vorbesc colorat, arhaic, injura ca la gura cortului, isi dau peste bot cu expresii neaose, originale, stiute si nestiute, pline de umor.

„Eu ii zic ca sunt calugarita si el ma desface la izmene”

Imaginile filmului sunt un alt aferim pentru Radu Jude si Marius Panduru, responsabilul pentru imagine. Codrii Valahiei, dealurile, vadurile, satra de pe malul raului sunt exceptional de frumoase in antiteza cu societatea omeneasca cotropita de moravuri rele, de betii si batai.

„Suntem nimic. Pai nu-ti dai seama cat de mici suntem noi pe lumea asta? Vai de curu nostru. Niste scantei in jarul asta.”

Si asa revenim la sufletul filmului: conditia umana si societatea romaneasca. Cei doi calatori, zapciul si dorobantul, pleaca intr-o calatorie initiatica, care pentru fiecare are o semnificatie diferita. Zapciul, care o priveste ca pe ultima calatorie in viata, isi intareste convingerea in puterea de neclintit a sortii, isi inclina capul pentru ultima oara in fata ordinii sociale si isi accepta micimea in fata vietii. Pentru dorobant este o calatorie initiatica spre maturizare, care il transforma dintr-un copil inocent intr-un tanar care stie de-acum ca viata e grea.

„Asa e lumea asta facuta. Nu poti sa o intorci cu umarul. Traim cum putem, nu cum vrem.”

Din toate oftaturile zapciurile si intelepciunea lui resemnata, vedem cum personajele se resemneaza in fata destinului, in fata sortii care ordona lumea dupa cum vrea. Singura lor posibilitate de revolta e injuratura. Tiganii plang si se zbat si injura laolalta cu ceilalti viata asta blestemata.Viata nu-i prilej de sarbatoare, ci o calatorie, cu bune si cu rele, iar daca ai parte de o zi buna, sa te pregatesti pentru inca 5 rele.

„Si cat suntem vii, traim ca mortii si ca aiuritii.”

aferim 3

Dar in ordinea sociala din Aferim, regasim perfect lumea de azi. Padurile gem sub zgomotul topoarelor, cei bogatii profita fara mila de pe urma celor slabi, saracii sunt oropsiti si muncesc de trei ori mai mult decat boierii, preotii sunt departe de piosenia pe care o presciu, iar dreptatea apartine celor puternici si bogati. Si daca personajele se intreaba la inceputul filmului, cand coboara lin de pe coama dealului ce or sa zica despre ei si daca or sa isi mai aminteasca de ei „ipochimenii de peste 200 de ani”, ipochimenii stau cuminti in scaunele din cinema si desi atat de departe, lumea alb-negru de pe ecrane se identifica tacit cu societatea de azi.

Monologul unui scriitor care nu are timp

Din ce in ce mai mult, am din ce in ce mai putin timp. Cand eram mic, timpul se scurgea lent, aveam timp sa ma plictisesc si sa ma uit cum soarele coboara incet, incet la apus. Acum, in mod absolut bizar, este complet invers. Abia ma trezesc buimac si nauc, ca imediat se face noapte si timpul parca ar fi fugit. Si atunci, ca si acum, apasarea lui lenta sau rapida, ma sufoca. Aveam prea mult timp. Am prea putin timp. Oare Pamantul se invarte mai repede? Oare clipesc eu mai des? Oare din cauza ca ma droghez cu prea multe cafele si beau prea mult alcool. Se strange timpul din cauza unui pahar de vin?

time love

Oh, dragostea mea, ma gandesc intotdeauna la tine, dar adevarul e ca nu am timp sa-ti mai scriu. Nu am timp sa vorbesc cu tine, sa te tin de mana, sa-ti fac promisiuni desarte, sa-ti mangai parul la culcare. Nu am timp nici de sex. Nu mai am timp sa iti scriu poezii. Dragostea asta a cazut prost. Nu am timp nici sa mananc, sa citesc in liniste o carte, sa ma uit la un film fara sa dau pe repede inainte. Nu am timp sa mergem la cinema sau sa ascult muzica tinandu-te in brate. Nu am timp sa-mi fac planuri de vacanta si sa ne plimbam impreuna la celalalt capat al lumii, sa ne uitam la luna chinezeasca si sa te sarut cand rasare soarele in Tokyo. Crede-ma, tare mult as fi vrut…

Nici nu mai am timp sa ma gandesc la mine si la ceea ce vreau sa fac cu adevarat. Stii si tu, cand nu stii unde vrei sa ajungi, niciun vant nu e prielnic. Dar nu am timp sa ma gandesc la incotro. Nu am timp sa ma gandesc la de ce. Nu am timp sa ma gandesc daca exista sau nu Dumnezeu, daca emisiunile de la tv sunt mai proaste sau mai bune decat acum 5 ani sau daca incalzirea globala se simte sau nu. Nici vorba sa ies in oras cu prietenii!

Imi pare rau ca nu am timp sa te iubesc cum as vrea. Sa ma cert cu tine si sa ne impacam.

time

Am ajuns un nod la o cravata, un nod care se face tot mai mic. Ma simt strain pe aceasta planeta unde nu nu mai am aer, nici timp. Am auzit ca unii pacienti bolnavi de cancer, carora li se spune ca nu mai au prea mult timp, o suta de zile sa zicem, incep sa traiasca cu adevarat. Dar cum de afla ei brusc ce e viata si cum trebuie s-o traiesti? Eu cred ca lor astfel li se ofera timpul. Li se ofera 100 de zile de trait, in  timp ce eu nu am nicio secunda. In timp ce eu alerg dupa putin mai mult timp. Si cum ai vrea tu sa am timp sa iubesc? Si cum ai vrea tu sa am timp sa mai scriu? Nu am timp si alerg incolo si incoace incercand sa mai economisesc cate ceva.

De fapt acum ma intreb daca alerg dupa timp sau in timp ce alerg raman fara timp? Parc-as fi o clepsidra care se scurge cu viteza unei masini de raliu.

Si totusi din cand in cand ma intreb daca sunt mort sau viu? Mult prea ocupat, n-as avea timp nici sa mor..Nici vorba sa scriu!

Cum iti asterni, asa dormi

Fiecare cu tabieturile lui. Fiecare cu diminetile lui. Cred, insa, ca toata lumea e de acord ca lenevitul dimineata printre cearceafurile moi este unul din cele mai placute lucruri din lume. Mai ales atunci cand esti si obosit, si nu-ti vine sa te trezesti, ci sa te afunzi in pat, sub plapumi si perne. O cafea aburinda, o carte buna, un croissant proaspat si niste lenjerii de pat moi. Iata tot ce imi pot dori pentru a incepe o zi de weekend in cea mai buna dispozitie.

love

De fapt, ma gandeam ca patul este unul din locurile unde petrecem cel mai mult timp: cateva ore bune de somn (cel putin sapte), cateva minute de leneveala, tot in bat ne aruncam atunci cand vedem un film, in pat pentru un somn de dupa-amiaza pe fuga, in pat pentru dragalit si iubit.

dragalitPatul e locul unde ne regasim pe noi insine. Si atunci, nu ar trebui sa privilegiem acest loc?  Ar trebui sa ne simtit bine, foarte bine, in pat, iar lenjeriile de pat sunt importante in aceasta ecuatie.

Ati vazut cred reclama de la Ikea? Unii planuiesc, altii viseaza. Dimineti in felul tau. Si, in patul tau, as adauga acum.

Suesa:http://www.lenjeriidepatoutlet.com/Lenjerie-de-pat-POLY-1-1-GRATIS-COD-POLY017-d334.htm
Suesa:http://www.lenjeriidepatoutlet.com/Lenjerie-de-pat-POLY-1-1-GRATIS-COD-POLY017-d334.htm

Uneori trebuie sa optam intre lenjerii de pat ieftine si lenjerii de pat de calitate. Alteori, daca stii unde sa cauti, gasesti calitate la preturi avantajoase. De exemplu, lenjerii de pat Pucioasa, le poti cumpara avantajos, ai si calitate si o gramada de modele. Aceste lenjerii de pat sunt cu modele 3d si 100% din bumbac. Cel mai atragator element al acestora sunt culorile deosebit de vii si modele in care te poti regasi.

In plus, sunt lenjerii romanesti. Si stim bine cum sunt lenjeriile chinezesti creponate, culorile se duc rapid, nu sunt deloc confortabile,iar preturile nu sunt chiar asa mici in comparatie cu lenjeriile de Pucioasa, care sunt lenjerii de pat ieftine, daca faci un raport calitate pret si te mai uiti si la ofertele de pe site.

Sursa: http://www.lenjeriidepatoutlet.com/Lenjerie-de-pat-BUMBAC-100-1-1-GRATIS-COD-M-307-d486.htm
Sursa: http://www.lenjeriidepatoutlet.com/Lenjerie-de-pat-BUMBAC-100-1-1-GRATIS-COD-M-307-d486.htm