Femeia cu Parul Rosu, cel mai recent roman semnat de scriitorul turc Orhan Pamuk aduce in discutie una din cele mai fascinante legende grecesti, povestea regelui Oedip si al destinului sau necrutator.
Dar mai mult decat o reluare a vechii teme oedipiene si a analizei postmoderne a acestui „complex Oedip”, romanul Femeia cu Parul Rosu ne vorbeste si despre dragoste, despre femeie si statutul femeii in lumea islamica din Turcia cat si despre istoria actuala a Turciei. Din roman transpare teama sau avertizarea scriitorului Orhan Pamuk in legatura cu gruparile nationaliste din Turcia, in legatura cu pericolul privind drepturile si libertatile femeilor si despre conflictul mocnit din societatea turca intre populatia occidentalizata, acuzata de modernism si europenism, si populatia care isi regaseste si isi traieste propria identitate prin islam si traditiile religioase.
Astfel Femeia cu Parul Rosu este o fresca a societatii turce, Orhan Pamuk realizand un soi de psihanaliza colectiva si incercand sa caute raspunsuri cautand pe axa fiu-popor-conducator-figura paterna, dar si o repunere moderna in scena a piesei din teatrul antic grec, ‘Oedip’.
„Ne dorim sa avem un tata puternic, ferm, care sa ne spuna ce sa facem si ce nu. Dar e ce? Oare pentru ca ne e greu sa decidem noi insine ce avem de facut [..]? Oare avem nevoie de tata mereu, sau il dorim doar cand suntem confuzi, cand ni se destrama universul, cand simtim ca ne inabusim?”
Povestea lui Pamuk este o poveste despre prezent, dar una in care se foloseste de toate simbolurile si temele trecutului:se refera la mitul apei, la menirea fantanarilor de pe vremuri, la mitul lui Oedip dar si la mitul persan al lui Sohrab si Rostam din Cartea Sahilor, la legendele popoarelor in legatura cu parul rosu si la prejudecatile legate de femei,in general. Femeia cu Parul Rosu e o carte ce te poarta ca o corabie peste mai multe ape, o carte bogata in referinte culturale, care dau greutate povestii si care te cuceresc pe masura ce avansezi in poveste. Este interesant ca odata cu avansarea naratiunii, sfarsitul ei devine din ce in ce mai usor de imaginat de catre cititor, dar asta nu stirbeste farmecul cartii, dimpotriva il sporeste, caci mecanismele psihologice si nu faptele ajung in centrul atentiei.
Citind aceasta carte, mi-e din ce in ce mai clar ca nu multi au darul povestirii si de a impleti atatea culori si povesti intr-una singura precum Orhan Pamuk sau Salman Rushdie.
Lectura placuta si un pic de teaser:
„A cazut o stea. Mi-am concentrat toata atentia asupra cerului de iulie, simtind intens ca universul pe care-l vedeam atunci era aidome cu universul pe care-l purtam eu in minte. Parea ca, daca aveam s-o deslusesc, randuiala stelelor avea sa-mi dezvaluie tainele vietii mele. Totul era, de fapt, minunat, totul era pe masura lor. In noaptea aceea mi-am dat seama destul de bine ca urma sa devin scriitor. Ca sa fii scriitor nu e nevoie decat sa privesti, sa vezi, sa pricepi ceea ce vezi si sa transpui totul in cuvinte.” (Femeia cu Parul Rosu, Orhan Pamuk)
Bulletin DaDa 