Subconstientul, nu il doresc nici celor mai buni prieteni.
Am descoperit de curand o adevarata perla literara: Romain Gary, un scriitor prea putin cunoscut in Romania, dar de o rara forta narativa si un umor deosebit, chiar in cele mai tragice situatii. Acest umor, dramatism si originalitate le intalnim in romanul Dansul lui Gengis Cohn, precum si in Gros-Calin, Clar de femeie, Radacinile cerului.
Dansul lui Gengis Cohn este al 16-lea roman al acestui autor prolific si derutant care si-a semnat romanele cu mai multe pseudonime, printre care cele mai cunoscute pseudonime raman Romain Gary si Emile Ajar.
Despre ce e vorba in Dansul lui Gengis Cohn ? Ei bine, este vorba despre spiritul lui Cohn, un actor evreu de cabaret yiddish, care il posedeaza pe Schatz, agentul SS care l-a ucis. Douazeci si doi de ani dupa uciderea lui Cohn, ofiterul „denazifiat” este comisar intr-un orasel din Germania, duce o viata aparent linistita intr-un orasel din Germania unde este comisar, insa spritul ii este turmentat de aparitiile evreului ucis. Cohn nu apare propriu zis in fata lui Schatz, ci traieste in el, este a doua lui voce interioara, dialogheaza cu el, danseaza, ii spune poveste evreiesti, ceea ce il duce pe Schatz la disperare. In ciuda tratamentelor psihologice, neamtul Schatz nu reuseste sa-l ucida a doua oara pe Cohn. In paralel cu toata nebunia din mintea lui Schatz, o serie de morti misterioase, 22 asasinate, au loc in regiune, iar comisarul este insarcinat sa dezlege misterul.
Tin sa iti spun ca beau ca sa uit, nu ca sa-mi amintesc. Asa ca dispari de aici.(Schatz)
Desi aborda un subiect dramatic, romanul lui Romain Gary este plin de umor, un umor evreiesc daca vreti.
M-am intrebat mereu ce este de fapt umorul evreiesc, zise el. Ce credeti? Este un mod de a te razvrati.
De altfel, aflam multe despre cultura yiddish, despre modul evreilor de a intelege viata, cat si despre miturile si superstitiile lor. Astfel am aflat ce este acela un dibbouk : spiritul unui mort care posedeaza un corp viu cu care a avut o neintelegere in timpul vietii si pe care vrea sa il innebuneasca). Iata deci o interpretare a nebuniei din perspectiva culturii yidishh si iata de fapt cu cine avem de-a face, cu Gengis Cohn, un dibbouk plin de umor dar si de tragism. Nu de putine ori, reflectiile lui Cohn sunt pline de ironie.
De altfel, toata lumea stie ca evreii nu au fost asasinati. Au murit voluntar. … Stateam la coada in fata camerelor de gazat. Au fost cativa care s-au revoltat, in extremis, in ghettoul din Varsovia in special, dar per ansamblu, a existat doar supunere, dorinta de a disparea. Vointa de a muri. A fost un suicid colectif, atata tot.
Gengis Cohn nu ezita sa-i ridiculizeze pe confratii lui evrei sau sa critice atitudinea de dupa cel de-al doilea razboi mondial vizavi de palestinieni.
Cu cat avansam in naratiunea lui Romain Gary, aceasta devine din ce in ce mai suprarealista. Planul realitatii contemporane devine scena suprarealista a unei intalniri intre Bine si Rau, a chestionarii asupra existentei lui Dumnezeu si a intentiilor sale.
Daca va plac romanele non-lineare unde reflectiile serioase se ascund in spatele unui umor si a unei imaginatii debordante, nu trebuie sa ratati aceasta lectura. De altfel, Romain Gary produce dependenta.
Vorbesc despre extaz, despre paradis, despre fericire si apoi fac „glou glou” si se intorc pe spate, tepeni.
-Ei numesc asta a trai! In fine draga mea, e micul lor beneficiu. (Lilly si Florian)
Bulletin DaDa 