Supa Miso

In Supa miso, Murakami Ryu (Polirom):

supaKenji e un tanar japonez care lucreaza ca ghid turistic pentru straini in Tokyo. Cel mai adesea, clientii lui Kenji sunt interesati de viata underground din metropola japoneza, iar tanarul ii duce in baruri dubioase, salonuri de masaj, case de prostitutie, baruri de streaptease, love hoteluri.                                          Nicio surpiza ca si noul sau client, un anume american Frank, il abordeaza pe Kenji, spunandu-i pe sleau ca vrea sa se culce cu o femeie si sa il duca in cartierul Kabukicho, binecunoscut pentru viata sa agitata de noapte.
Kenji insa pare sa fie deranjat de anumite gesturi si expresii ale noului sau client, astfel incat ajunge sa-l suspecteze de cele mai abominabile crime…

Romanul lui Murakami Ryu, In supa miso este o carte complexa. Romanul debuteaza ca un thriller, un roman politist horror: o crima oribila are loc in Tokyo, unde cadavrul unei tinere este gasit la gunoi, ciopartit; la scurt timp dupa, il cunoastem pe tanarul Kenji si clientul sau american. Cei doi se plimba noaptea pe strazile din Tokyo, iar Frank gusta din placeriile noptii japoneze. Dar ceea ce parea sa fie doar un roman politist, aluneca spre o critica a societatii japoneze decadente, ilustrata perect de cartierul infernal Kabukicho, „cartierul rosu” din Tokyo. Autorul se apleaca asupra alienarii societatii japoneze, asupra unei modernitati fara sens, a unei lumi din ce in ce mai greu de inteles, a unor traume psihice din ce in ce mai intense si a unei vieti care nu are sens.

„Experimentase de nenumarate ori instabilitatea, suferinta, teama si dorinta care exista alaturi de cineva care nu vorbeste cu tine. Dupa parerea mea, personalitatile de genul meu si al lui Jun vor deveni dominante in aceasta tara. In prezent, sunt foarte putini oameni in Japonia care pot deveni adulti fara sa experimenteze un sentiment de nefericire pe care sunt incapabili sa-l gestioneze singuri.”

Si in aceasta lume aflata in declin, unde liceenele japoneze se prostitueaza doar pentru a se simti in viata, nu pentru ca ar avea nevoie de bani sa manance, apare Frank, incarnarea monstrului creat de singuratate. Frank ucide cu sange rece, dar Muramai Ryu ne vorbeste despre el ca despre o fiinta mizerabila, solitara, care reuseste sa dea un sens vietii numai prin forta sa distructiva. Frank devine astfel o probabilitate, o oglinda viitoare a unei societati deja aflate in declin.

„Ura, intentia de a face rau, naste din emotii negative precum tristetea, singuratatea, furia. Naste dintr-un abis enorm pe care il simtim in noi, ca si cum ni s-ar fi luat ceva extrem de important, ca si cum ne-ar fi fost taiata o bucata de carne cu un cutit. Nu ca as fi simtit predispozitii spre sadism sau cruzime la Frank. Nu avea alura unui criminal in serie. Ce simteam la el, era acest hau imens. Putea sa iasa orice din acest hau. Ni se intampla tuturor, odata sau de doua ori in viata, sa simtim ca vrem sa omoram pe cineva. Dar ceva ne impiedica. Relele intentii nascute in acest hau imens raman acolo in adancul acestui hau, iar noi ne grabim sa le uitam sau sa le sublimam prin ardoarea muncii sau orice altceva.”

Sa nu exista nicio alta alternativa la aceasta lume autodistructiva? Murakami Ryu ne sugereaza una… reconexiunea cu esentialul, cu sacrul, cu valorile umane traditionale. Frank nu vrea sa ucida, e obligat sa o faca de demonii sai interiori. Dar daca acesti demoni ar tace? Clopotele templelor din Japonia rasuna de 108 ori in noaptea de anul nou, iar ele alunga spiritele si gandurile rele, purifica omul si il ajuta sa-si gaseasca pacea. Clopotele templelor vor suna de 108 ori la miezul noptii si Frank vrea sa le asculte…

tokyo

Lasă un comentariu