Cand Gavrilescu intra in bordeiul tigancilor, acesta patrunde intr-o dimensiune sacra, paseste dincolo de timpul istoric. Pentru o experienta teatrala autentica spectatorul trebuie sa patrunda intr-un alt timp odata ce intra in sala de teatru si luminile sting si apoi se aprind catre o alta lume.
Cand pui in scena o nuvela fantastica foarte cunoscuta publicului roman, cum e La tiganci, de Mircea Eliade, trebuie sa iei in considerare mijloacele pe care le ai pentru a-l fura pe spectator si a-l duce in alta lume.
Cand ai bugete imense si tehnologie, nimic nu pare prea greu. Cand ai imaginatie, nu-ti mai lipseste nimic, este exact resursa folosita de cei de la Unteatru (regizorii Andrei si Andreea Grosu), care au reusit o punere in scena orginala a nuvelei La Tiganci, chiar daca singura sala de care beneficiaza este mezaninul unei cladiri vechi.
„Toti visam, spuse. Asa incepe. Ca intr-un vis.”
Fantasticul este un copac de plastic rasturnat, 6 usi de metal si un balansoar de lemn. Gavrilescu este Richard Bovnoczki, un actor pe care il vad prima data pe scena, si care l-a studiat foarte bine pe Eliade.
In penumbra anumitor scene, profilul lui seamana cu Eliade, vocea lui pare sa fie vocea adevarata din romanele lui Eliade, cea pe care o auzi in minte, cand citesti Huliganii sau La Tiganci. Richard Bovnoczki are vocea putin obosita, dezamagita si nedumerita a unui om care a ratat totul in viata. Chiar si numai auzindu-l si Gavrilescu prinde viata, dar tot restul jocului actoricesc al lui Bovnoczki este exceptional.
„Pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pura. Traiesc pentru suflet.”
Iesind din spatiul profan care il sufoca pe Gavrilescu, acesta patrunde in spatiul racoros de la tiganci, in lumea fantastica a esentelor eterne. De aici, lumea reala e cea care pare vis ireal. Cele trei aparitii feminine care il tenteaza pe profesor cu jocul lor nebunesc, par 3 iele (Corina Moise, Florina Gleznea, Cristina Casian), 3 spirite demonice, imbracate in negru si razand in hohote in jurul lui Gavrilescu.
„Ai fost un prost. Nu trebuia s-o visezi, trebuia s-o iubesti.”
Prins intre 2 lumi, intre sacru si profan, Gavrilescu se pierde. Iesind de la tiganci, viata si timpul real nu ii mai apartin. El trebuie sa se intoarca la tiganci, singurul loc din lume care ii poate reda sensul, iar aici se intalneste cu marea lui dragoste, Hildegard, interpretata de Mihaela Trofimov, care face un dublu rol exceptional.
Actorii, decorul minimalist folosit cu multa imaginatie, obiecte-simbol care te ghideaza lin in lumea fantastica fac ca piesa La tiganci de la Unteatru sa fie una la care sa merite sa mergi. Iar faptul ca e un succes este demn de toata admiratia: La tiganci este departe de a fi o nuvela cu miez dramatic si este o opera cunoscuta si admirata de public, astfel incat piesa trebuie sa se ridice la nivelul asteptarilor.
Bulletin DaDa 