Recenzie: Bucuria vietii – Irvin Stone

Bucuria vietii este biografia pictorului Vincent Van Gogh ce relateaza cautarile lui Van Gogh pana a ajunge la calea picturii si viata sa dramatica, de la sfarsitul adolescentei pana la sinuciderea sa la 37 de ani.

Irving Stone, scriitor a mai multor biografii faimoase, si-a bazat romanul Bucuria vietii pe o serie de documente ale epocii, calatorind pe urmele pictorului si incercand sa gaseasca surse cat mai veridice, cat si pe studiul a celor cateva sute de scrisori pe care Vincent Van Gogh le-a trimis fratelui sau Theo, de-a lungul timpului.

vincent van gogh bucuria vietii irving stone

Romanul reda foarte clar viata pictorului dar si framantarile sale interioare. Vincent Van Gogh este intr-o permanenta cautare de sine si cautare a sensului vietii. Functionar la galeriile de arta Goupil ale unchilor sai, Vincent renunta si incearca sa devina preot la sugestia tatalui sau, el insusi preot, insa predicile sale dintr-un sat de mineri din Belgia, in loc de a-l apropia il indeparteaza pentru totdeauna de Dumnezeu si il aproprie iremediabil de pictura si desen.

Fara noroc in dragoste, bolanvicios, sarac lipit, descurajat in mod constant referitor la pictura sa (cu exceptia fratelui sau Theo, care il sustine si il iubeste neconditionat), Vincent Van Gogh trece din esec in esec. Cu toate astea, pictura este cea care ii da un sens, care il face sa simta ca traieste: de aceea picteaza frenetic, nebuneste, cu pasiune, fara masura. Boala, societatea, si chiar pasiunea sa nemasurata, il inving insa pe artist: acesta se sinucide la varsta de 37 de ani, iar un an mai tarziu, fratele sau, Theo Van Gogh, care nu reuseste sa treaca peste moartea fratelui sau, se sinucide si el, urmandu-si credincios fratele.

Noapte instelata vincent van gogh

Acest roman, viata artistului Vincent Van Gogh, se cheama totusi Bucuria vietii. De ce? Cred ca fiecare isi afla propriul raspuns in aceasta carte. Pentru mine raspunsul este lupta, care da sens vietii, iar viata care are un sens, ne bucura.

„Lumea in care traiese fusese totusi buna. Cum spunea Gauguin: „Pe langa otrava, exista si antidot.” Si-acum parasind-o, ar fi vrut sa-si ia adio de la ea [..] Tututor ar fi vrut sa le spuna ramas bun.Dar el era deprins cu alt mijloc de exprimare a emotiilor decat cuvintele. Ar fi trebuit deci sa picteze acest ramas bun.

Dar un ramas bun nu se poate picta. Isi ridica ochii in sus, catre soare. Apasa revolverul in pieptul inimii si trase.”