Podurile din Madison County

Scrie un comentariu

Septembrie 21, 2014 prin raluca dan

Filmul lui Clint Easwood, Podurile din Madison County nu e un film despre sex, cum nu e neaparat nici un film de dragoste. E un film despre o insula, despre o idee. Doi oameni s-au intalnit, s-au vazut pentru cateva zile si s-au indragostit, dar au decis sa nu-si petreaca restul zilelor impreuna. Ce au trait ei a devenit o insula spirituala, un loc unde te poti retrage departe de lume si poti fi fericit. Un loc in care iubirea e posibila si visele devin realitate. O insula pe care ajungi sarind de pe pod.

„Realitatea facea muzica sa taca si tinea visele inchise in cutii.”

Podurile din Madison County e un film realizat acum aproape 10 ani, cu Meryl Streep si Clint Eastwood, un film de care acum, a auzit probabil toata lumea.

Povestea incepe undeva in Iowa, acolo unde niciodata nu pare sa se intample nimic, unde marile pasiuni se intampla pe micile ecrane si unde orice pas stramb este judecat cu asprime de comunitate. La moartea mamei lor, Carolyn si Michael descopera cea mai importanta mostenire lasata de acesta: jurnalele in care Francesca (Meryl Streep) povesteste ceea ce a trait cu ani in urma, despre marea ei dragoste, fotograful Robert Kincaid (Clint Eastwood).

„Sunt cantece care se ridica din iarba cu reflexe albastrui, din praful a mii de drumuri de tara. Asta e unul din ele.”

bridge

Copiii, ambii cu casatorii disfunctionale, raman socati si uimiti in fata confesiunilor postume ale mamei lor. Jurnalele ei deschid un film in film, o poveste plina de erotism intr-o lume a virtutii perfecte, ducand la un nivel spiritual, trecand de bariera mediocritatii fantezia comuna tuturor femeilor: aceea a unui strain fermecator care apare brusc in viata ta si te ia in brate pentru a schimba totul.

“Si in acel moment, tot ce stiam despre mine  a disparut. Ma purtam de parca as fi fost alta femeie, si totusi eram eu insami mai mult decat oricand.”

Folosindu-se de mecanisme din cele mai comune, filmul atinge coarda sensibila a publicului sau feminim. Totusi de ce Podurile din Madison County nu e doar un alt film de dragoste? De ce devine unul din acele filme emotionante, unde exista firicele invizibile intre Francesca si Robert? De ce ajungi sa le invidiezi idila de 4 zile din Iowa?

picnic

Desigur, pentru ca Meryl Streep si Clint Eastwood sunt absolut fantastici, si recreeaza foarte bine personajele.  Pentru ca Francesca si Robert nu sunt la prima tinerete, sunt la varsta la care, dragostea si pasiunea li se refuza oamenilor. Ai voie sa iubesti si sa visezi cat esti tanar. Tinerilor li se iarta asta. Dar odata ce ai trecut de 40 de ani, ai copii si o casa, dragostea devine un moft periculos, o idee libertina ce ii atrage mai ales pe cei slabi, pe cei viciati. Iar dragostea lor demonstreaza contrariul, iti arata cum poti fi virtuos si cum te poti indragosti, total, nebuneste, la orice varsta, indiferent de timpul petrecut impreuna.

“Inima are un fel al ei de a creste mare la loc chiar si dupa ce a fost sfaramata in o mie de bucati.”

Un alt motiv pentru care filmul cucereste si emotioneaza este pentru ca protagonistii se intalnesc, se indragostesc si se despart pentru totdeauna. Despartirea lor e necesara.  Daca ar fi fugit impreuna din Iowa, filmul si cartea ar fi esuat. Desigur, Francesca si Robert ar fi fost fericiti, dar ideea cu filmele americane este sa-i multumesti pe cei care se uita la ele. Filmul este o ecranizare dupa romanul americanului Robert James Waller, asa ca nu trebuie sa ne miram ca sotia casnica Francesca alege sa traiasca in Iowa aalturi de familia ei, caci asa isi pastreaza pana la urma virtutea. Mica escapada ii este iertata de morala americana, pentru sacrificiul de a fi ales sa traiasca crestineste, alaturi de familie. Pe de o parte.

Pe de alta parte, intervine ideea de dragoste romantica. Punctul culminant al filmului este atunci cand Francesca ramane cu familia, alegand o viata in care se gandeste zi de zi la Robert, decat sa fuga cu el in lume. Daca ar fi fugit impreuna, dragostea lor ar fi devenit o dragoste traita, s-ar fi banalizat. Pentru ca s-au despartit, cele 4 zile petrecute impreuna au devenit o insula pentru Francesca. O amintire frumoasa dintr-o viata care i-ar fi putut apartine. Cateva zile in care a trait intens, mai mult decat altii intr-o viata. Caci dragostea adevarata, nu vine nicicand, sau vine doar odata.

“In acest univers ambiguu, aceasta certitudine vine doar odata, indiferent de cate vieti traiesti.”

Iar la final, si-a dorit un singur lucru: ca cenusa ei sa fie imprastiata deasupra podului ce i-a adus impreuna. Un ultim gand disperat ca asta i-ar fi adus impreuna. Ultimul sau vis.

“Visele mele vechi erau vise frumoase; nu s-au implinit, dar ma bucur ca le-am visat.”

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Plimbare pe elefanti

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 212 urmăritori

dada history

Buletin DaDa

Buletin despre filme, carti si vise

Bulletin DaDa

Buletin dadaist despre India, filme, carti si publicitate

Idei Teatrale

Un blog WOW

De peste mări și țări

"Așterne-te drumului, ca și iarba câmpului în bătaia vântului."(Alecsandri)

A. R. DELEANU

A. R. Deleanu e un artist al stărilor depresive. un poet al elegiilor apocaliptice. (România literară)

Nimic, Niciodata

Just another WordPress.com weblog

colectia de briose

Briose dulci, briose sarate, de la lume adunate!

Ioan Stoenică - pe potecile vieții

Fotografii si jurnale cu munti si/de sentimente. Povesti de trezit adultii.

Pauza de cafea Blog

despre viata, asa cum e ea

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

%d blogeri au apreciat asta: