La Grande Bellezza

Scrie un comentariu

August 23, 2014 prin raluca dan

La Grande Bellezza nu e un film, e o poezie. Premiat cu un Oscar pentru cel mai bun film strain, Paolo Sorrentino te incanta cu o Roma fantastica, un oras al comorilor ascunse, al mondenitatii, al artelor si al vietii grandioase. La Grande Belleza, un film hipnotizant ca o incantatie magica care te face sa vezi dincolo de urat, dincolo de suferinta, aparitiile fulgeratoare ale frumusetii supreme.

La Grande Bellezza incepe cu un turist japonez care sucomba in fata frumusetii Romei, victima a misterului sau si a frumusetii sale captivante. Paolo Sorrentino ne previne cu aceasta imagine de inceput, ca ar vrea sa ne oprim extaziati in fata viziunii sale asupra vietii la Roma. De fapt, asupra Romei si a filmului sau, nu asupra vietii. Paolo Sorrentino vrajeste spectatorul cu cadrele sale lungi, camera ne dezvaluie colturi ale Romei de pe care se indeparteaza ulterior nonsalant, fara sa se intample ceva mai mult decat o privire aruncata orasului. O privire care te tine prizonier in Roma, alaturi de un soundtrack care se infiltreaza usor prin crapaturile vechilor cladiri ale Romei.

Roma

Roma

In primul rand la nivel estetic, La Grande Belleza reuseste sa-si contruiasca o aura originala, hipnotizanta, care te va face sa-ti aduci aminte de film mult timp dupa ce l-ai vazut.

Sorrentino ne prezinta Roma prin ochii lui Jep Gambardella (Toni Servillo), un scriitor plin de sarm, care se bucura de o viata mondena chiar si la varsta de 65 de ani. Nu lipseste de la nicio petrecere si de la nicio serata mondena. Iese cu cele mai frumoase fete si are seductia in sange. A scris un singur roman, in tinerete, ce l-a facut faimos. De atunci, nimic. In spatele cinismului si posturii sale de Don Juan, Jep ascunde o disperare fara margini. La fel ca toti ceilalti. In spatele luxului si a unei vieti petrecute la serate mondene, se ascunde tristetea, singuratatea, vidul.

 

Conversatiile lui Jep cu celelalte personaje sfasie perdeaua de dantela cu care ni se arata la inceput viata grandioasa din Roma. La Grande Bellezza capata o profunzime de roman, atingand un subiect universal, care ne atinge pe toti: sensul vietii. Jep este terorizat de nimic. El cauta un sens. Cauta Marea Frumusete. Dar nu o gaseste. Si abia la final intelege: o sculptura, o girafa care dispare, o femeie goala, malurile apei, doi tineri care se saruta. Frumusetea este peste tot Inconstant Fulgurant. Sfaramata in piese mici. In momente.

jep

La Grande Bellezza e ca o fresca minunata, realizata magnific in cele mai mici detalii, ti se pare perfecta si halucinanta, ceva extraordinar, artistic si departe de viata. Apoi te aproprii si sub acest minunat tablou somptuos, ramai mut de uimire si emotie, caci fresca se descompune si iti arata ca viata poate fi urata si rea, ca personajele se afla intr-o continua cautare de sine si se invart in cerc.

La Grande Bellezza aduce cu „La Dolce Vita” a lui Fellini. Jep e cronicar la o revista de cultura, Marcello e reporter. Decadenta Romei difera doar pentru ca vremurile-s altele. La Dolce Vita  incepe cu statuia lui Isus care atarna de un elicopter si zboara peste oras, La Grande Bellezza se termina cu Sora Maria care urca scarile penitentei in acelais oras imoral si decadent, dand o lectie nu atat de religie, cat de spiritualitate Romei. Dar nu sunt de acord cu criticii filmului. Sorrentino nu a facut o copie dupa filmul lui Fellini. Traim intr-o epoca postmoderna, iar La Grande Bellezza este altceva. A vorbit putin despre altceva. Despre acele momente din viata, clipe care trec aparent ca toate celelalte, dar care de fapt ne arata frumusetea suprema a lumii.

la Grande Bellezza

la Grande Bellezza

Imi plac filmele care transced ecranul. Filmele in care simti mirosul frunzelor uscate pe strazi si caldaramul stramb sub tocuri. Filmele care iti reveleaza ceva. La Grande Bellezza te face sa te gandesti la momentele tale de frumusete. La dimineata in care soarele ardea rosu la rasarit in spatele lui, iar el te-a sarutat pe buze. La doua maini care s-au prins inclestat pe strada, in fata ta. La o frunza care se rasuceste in aer si cade jos obosita, cu un fosnet usor. La cerul care se oglindeste in marea linistita. Un ochi caprui care zambeste si un colt de gura indoit de plans. Un bulevard gol si ploaia care ciocane usor in caldaram. Un paun care tipa innebunit gonind noaptea. Frumusetea Suprema. Sclipiri mici si inconstante, care ti se-aseaza pe suflet ca o pana care se leagana in aer si pana la urma cade soptit pe pamant. Viata poate fi jalnica, mizerabila. Dar exista si sclipiri de frumusete palida. Viata poate fi frumoasa.

Uita te la film. Iesi afara. Plimba-te pe strada. Descopera frumusetea. Zambeste si participa la crearea ei.

la grande bellezza

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Plimbare pe elefanti

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 198 de urmăritori

dada history

Buletin DaDa

Buletin despre filme, carti si vise

Bulletin DaDa

Buletin dadaist despre India, filme, carti si publicitate

Idei Teatrale

Un blog WOW

De peste mări și țări

"Așterne-te drumului, ca și iarba câmpului în bătaia vântului."(Alecsandri)

A. R. DELEANU

A. R. Deleanu e un artist al stărilor depresive. un poet al elegiilor apocaliptice. (România literară)

Reportaje.live

“v-am lasat saraci si prosti …v-am gasit si mai saraci si mai prosti” ( Constantin Brancusi )

Nimic, Niciodata

Just another WordPress.com weblog

colectia de briose

Briose dulci, briose sarate, de la lume adunate!

Ioan Stoenică - pe potecile vieții

Fotografii si jurnale cu munti si/de sentimente. Povesti de trezit adultii.

Pauza de cafea Blog

despre viata, asa cum e ea

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

%d blogeri au apreciat asta: