Femei singure

„Cine face copii, a spus fixand paharul, accepta viata. Tu accepti viata?

Daca traiesti o accepti, i-am raspuns. Nu? Copii nu schimba nimic…

[…]Cu toate astea a nu avea copii inseamna a-ti fi frica de viata.”

In Femei singure, Cesare Pavese nu vorbeste neaparat de femei singure, ci despre conditia umana a fiecarui individ: singuratatea.

umbrelSinguratatea, pare sa fie la Pavese, o caracteristica sine que non a fiecarui personaj, a fiecarei fiinte umane. La polul opus se afla dragostea. Insa in societatea burgheza din Torino, iubirea nu mai este posibila. Pavese analizeaza rece decaderea morala a societatii burgheze, sugerand ca umanitatea ar putea fi recuperata doar prin iubire. Dar iubirea e aici, otravita, imposibila. Iubirea e un experiment consumat si esuat.

„Nu poti iubi pe cineva mai mult decat pe tine insuti. Cine nu se salveaza singur, nu e salvat de nimeni.”

In acest caz, care ramane singura solutie posibila? Sinuciderea.

Cartea incepe cu o sinucidere esuata: cea a Rosettei Mola. si se incheie cu una reusita. Intre cele doua momente, Rosettei si celorlalte personajer li se confirma verdictul implacabil: viata nu are niciun sens. Doar moartea poate curma o existenta lipsita de sens. O existenta ce mi-a adus aminte de I Vitelloni lui Federico Felini, unde viata se scurge aparent frumoasa, insa fara sens.

Sa nu fie nimic insa care poate da un sens vietii? Sigur, ar fi iubirea, dar cine mai are curaj si mai stie sa iubeasca in cartile lui Pavese?

„Cine face dragoste isi scoate masca. Ramane gol.”

Ca sa iubesti, trebuie sa renunti la teatru, sa devii tu insati: gol, plin de slabiciuni si temeri, cu toate angoasele date pe fata, cu toate defectele la vedere, expus celuilalt.

Si apoi, intervine o alta intrebare a lumii lui Cesare Pavese, daca in viata esti tu insuti sau trebuie sa joci teatru. Sfasiat in permanenta intre cele doua ipostaze, falsificand emotiile adevarate de dragul esteticii, viata devine o meserie pe care trebuie  sa deprinzi sa o traiesti. Cine nu are forta, amibita, caracterul necesar acestei duplicitatii, acestei cazne zilnice, nu-i ramane decat o solutie: sinuciderea.

Ca acesta era crezul profund al lui Cesare Pavese, o dovedeste scriitorul cateva luni dupa publicarea cartii, cand se sinucide.

Femei singure surprinde fiinta umana in toata fragilitatea ei, cuprinsa de sila de viata, scarbita de trecerea timpului si de lipsa unor evenimente care sa te faca sa simti ca traiesti. Viata se scurge lin si ireversibil. Oricat te-ai zbate, te tine singur nu poti scapa.

 

 

 

 

 

Reclame

2 gânduri despre „Femei singure

  1. wow! ce articol superb! ai surprins esenta cartii dar m-ai facut sa vreau sa citesc nu numai cartea asta de Pavese, ci toate cartile lui, sa-l descopar. Thanks! Good luck!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s