Tren spre Lisabona

2

Octombrie 24, 2013 prin raluca dan

Nachtzug nach Lissabon, titlul orginial al filmului Night Train to Lisbon, sau pe romaneste Tren de noapte spre Lisabona este o ecranizare dupa romanul lui Pascal Mercier, aparut in 2004 in Germania. Filmul este o productie germana, filmat in Portugalia si Elvetia in limba engleza si regizat de danezul Bille August. Mai multe culturi si un singur film, absolut minunat!

Night train to Lisbon este un film in rama. Raimund Gregorius, jucat de Jeremy Irons, este profesor la o scoala din Berna, iar viata lui pare facuta dupa calapod, pana in momentul cand intalneste o femeie misterioasa, in a carei haina gaseste o carte ce ii va tulbura viata. Fascinat de aceasta carte, Raimund paraseste Berna la miezul noptii fugind cu un tren spre Lisabona. Spre Lisabona, caci ea e sursa fascinatiei sale. Cartea gasita de el in haina fetei este cartea lui Amadeu de Prado, un doctor portughez, care a trait in timpul dictaturii lui Salazar, si care a scris o carte despre propria viata si meditatiile sale filosofice asupra vietii.

night_train_to_lisbon_48050638_st_3_s-high

Nu stiu cum e cartea, dar filmul e o adevarata bijuterie. O atmosfera frumoasa, un pic misterioasa, grava si plina de emotie pluteste peste strazile Lisabonei si ale Bernei. Din momentul in care Raimund Gregorius o intalneste pe necunoscuta in rosu pe pod, te lasi patruns de atmosfera speciala a filmului, te simti ca si cum ai pasi in camera domnisoarei Havisham din Marile Sperante. Ca si cum ai intra intr-o casa astazi nelocuita, unde urmele trecutului, neclintite in povestile lor tacute, te lasa se le descoperi si sa le mangai, te lasa sa te plimbi si sa-ti umpli inima de vietile altora. Tonul cu care Raimund citeste din carte meditand la ceea ce a trait si a gandit Amadeu completeaza emotia filmului.

In plus, intocmai ca Raimund devii putin obsedat de viata lui Amadeu, o viata plina de pasiune, traita in fiecare clipa pentru a sfida moartea.  Amadeu crede ca moartea confera frumusete fiecarei clipe, caci numai prin moarte suntem fiinte vii si se intreaba de ce Dumnezeu ne amentinta cu o eternitate care nu poate fi decat cumplita. Cu astfel de reflectii, te cucereste filmul. Sau cel putin pe mine, m-a cucerit nihilismul lui Amadeu si forta sa vitala. FIlmul oricum inclina balanta in favoarea sa: e o comparatie nespusa intre viata lui Amadeu, traita conform cu propriile norme rebele si viata asezata a lui Raimund, care pentru a trai cu adevarat trebuie sa sparga tiparele si sa renunte la confortul unei vieti linistite si terne, lipsite de emotie.

???????????????????????????????????????????????????????

Si apoi, am descoperit prin Raimund, cum Amadeu are nostalgia locurilor in care s-a intamplat sa traiasca un moment special, genul acela de momente eterne, care ies afara din timp, si pe care le retraiesti aidoma intorcandu-te in acel loc. Acele momente pe care un parfum, o frunza cazand pe trotuar, un strigat pe celalata parte a strazii, ti le readuc in memorie si te intorci in trecut, chiar daca ramai in prezent:

„Lasam ceva din noi atunci cand parasim un loc. Ramanem acolo chiar daca plecam. Si sunt lucruri in noi pe care nu le putem regasi decat intorcandu-ne din nou acolo. Calatorim spre noi insine atunci cand mergem intr-un loc in care viata noastra s-a dilatat. Nu conteaza cat de scurt ar fi fost momentul, dar calatorind spre noi insine suntem nevoiti sa ne confruntam singuratatea. Si tot ce facem, facem de frica singuratatii. Nu de aceea renuntam la toate lucrurile pe care le regretam abia la sfarsitul vietii?”

Sunt oameni care traiesc intr-o noapte, intr-o dupa-amiaza mai mult decat traiesc altii intr-un an. Si asta pentru ca au constiinta clipei si a fericirii lor fragile. Asta pare sa fie invatatura ce se desprinde din viata pasionala a lui Amadeu. Sa inveti sa dilati clipele in care ai trait cu adevarat. La urma urmei, „viata nu e ceea ce ai trait ci ceea ce iti imaginezi ca ai trait.”

3155c907c5f80e534157d64cce8b3ce1

Night Train to Lisbon e un film despre cautarea de sine si curajul de a trai cu adevarat, punand pasiune in tot ceea ce faci.

„Nu mi-ar placea sa traiesc intr-o lume fara catedrale. Am nevoie de frumusetea si grandoarea lor. Am nevoie de tacerea lor imperiala. Am nevoie de ele pentru a lupta impotriva ragetelor din baraci si impotriva palavragelii spirituale ale barbatilor care le fac mereu pe toate. Vreau sa aud orga, acest potop de note ireale. Am nevoie de ele impotriva marsurilor stridente. Am nevoie de libertate pentru a ma razvrati impotriva a orice e crud in aceasta lume.” – Amadeu de Prado

Anunțuri

2 gânduri despre „Tren spre Lisabona

  1. m88 spune:

    Mulțumesc de recomandare! Prin intermediul lui Iulian Sârbu – cel care te-a citat pe pagina lui de facebook, omul cu blogul în care călătoria #cutrenul este la loc de cinste, am reușit să văd și eu ieri acest frumos film. Cât de mică e lumea, cât de ”bine” puse sunt coincidențele, îmi aduce aminte de clasicul și frumosul ”CRASH” din LA. Cum poate o carte să unească atâtea destine, de fapt… cum poate un om să introducă într-o carte atâtea căi, atâtea destine. ”Why do you search for the past?” întreba servitoarea… E un film după a cărui final îți rămâne ceva, de la peisajele Lisabonei și a Bernei, până la o filă de istorie din Europa secolului XX.

    Oare a rămas Raimund? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Plimbare pe elefanti

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 212 urmăritori

dada history

Buletin DaDa

Buletin despre filme, carti si vise

Bulletin DaDa

Buletin dadaist despre India, filme, carti si publicitate

Idei Teatrale

Un blog WOW

De peste mări și țări

"Așterne-te drumului, ca și iarba câmpului în bătaia vântului."(Alecsandri)

A. R. DELEANU

A. R. Deleanu e un artist al stărilor depresive. un poet al elegiilor apocaliptice. (România literară)

Nimic, Niciodata

Just another WordPress.com weblog

colectia de briose

Briose dulci, briose sarate, de la lume adunate!

Ioan Stoenică - pe potecile vieții

Fotografii si jurnale cu munti si/de sentimente. Povesti de trezit adultii.

Pauza de cafea Blog

despre viata, asa cum e ea

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

%d blogeri au apreciat asta: