Visul lui Don Quijote, vis fara leac

Scrie un comentariu

Decembrie 18, 2012 prin raluca dan

Visul lui Don Quijote, jucata la Teatrul de Comedie, este o adaptare a regizorului Dan Tudor dupa un text de Bulgakov, inspirat la randul sau de opera lui Cervantes.

Dan Tudor il scoate  pe don Quijote din spatiul nemarginit al campiilor din La Mancha, si din spatiul politic al lui Bulgakov, inchizandu-l intr-un spital de psihiatrie, unde teatrul pare a fi o forma de terapie.

Astfel, avem de-a face cu o adaptare la puterea a 3-a a povestii originale a cavalerului ratacitor, dar si cu un fel de teatru in rama, sau teatru in teatru, deoarece personalul medical joaca teatru in mod constient, recunoscand actul teatral in fata publicului, cu scopul de a-l obliga pe Don Quijote sa renunte la visare, sa admita ca joaca teatru.

O scena interesanta o reprezinta cea in care se foloseste proiectia video, pentru a atrage atentia publicului asupra mimicii si gesturilor cavalerului, dezvaluind astfel starile personajului prin expresiile sale mute.

Defect profesional, nu am putut sa nu observ ca  firma camerei video si a laptopului prezent in scena era vizibila, gandidu-ma ca plasarea de produs si marketingul isi vor face poate loc, incet incet si in sala de spectacole. Si chiar ma intreb daca Acer a sustinut cumva proiectul.

Decorul piesei este unul simplu, alb, cu un pat de spital, o masuta plina de medicamente si un cuier ce foloseste drept recuzita pentru toate fanteziile puse in scena. Recuzita este de altfel saraca, continand doar cateva elemente definitorii mastii pe care o imbraca personajele (ducesa, hangita, etc). Un aspect pe care l-am remarcat in legatura cu scena este ca nu exista o delimitare intre scena si spectatori, totul se petrece in acelasi spatiu. Si spectatorii, la fel ca personalul medical din piesa, joaca teatru pentru Don Quijote, se prefac a fi spectatori, ei care au venit la teatru sa viseze si sa joace.

In ceea ce-l priveste pe Don Quijote, armura acestuia este o vesta de motociclist, iar calul o simpla trotineta, angajand astfel si publicul la un exercitiu de visare si imaginatie, pentru a patrunde in lumea Cavalerului Tristei Figuri. Totodata, aceste elemente sunt si o sursa de amuzament, singura din tot spectacolul, daca e sa ma intrebati pe mine, caci piesa nu este nicicum o comedie, ci un spectacol cu puternice accente dramatice.

Apogeul dramatismului este atins mereu atunci cand Don Quijote este incoltit sa recunoasca ca se preface, ca totul nu e decat o inselatorie. Intr-una din aceste scene, Marius Bodochi, in rolul lui Don Quijote, interpreteaza excelent secunda de luciditate dramatica a cavalerului care recunoaste ca stie ca viseaza, dar se intreaba si ne intreaba cu ce altceva ar putea umple golul din el, daca nu cu vise..

Spectacolul se inchide circular, Don Quijote cu visele lui naprasnice iese din scena, care se umple de un alt tanar, cu vise puterede din Danemarca, sugerand astfel ca oamenii continua sa viseze, fiecare in mod diferit, neingradit.

De altfel, regizorul-autor, Dan Tudor explica referitor la „Visul lui Don Quijote” ca „Nu există SPAŢIU PENTRU VISAT, aşa cum cum există SPAŢIU PENTRU FUMAT” si ca din fericire, visul nu poate fi vindecat. Visul nu are leac.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Plimbare pe elefanti

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 212 urmăritori

dada history

Buletin DaDa

Buletin despre filme, carti si vise

Bulletin DaDa

Buletin dadaist despre India, filme, carti si publicitate

Idei Teatrale

Un blog WOW

De peste mări și țări

"Așterne-te drumului, ca și iarba câmpului în bătaia vântului."(Alecsandri)

A. R. DELEANU

A. R. Deleanu e un artist al stărilor depresive. un poet al elegiilor apocaliptice. (România literară)

Nimic, Niciodata

Just another WordPress.com weblog

colectia de briose

Briose dulci, briose sarate, de la lume adunate!

Ioan Stoenică - pe potecile vieții

Fotografii si jurnale cu munti si/de sentimente. Povesti de trezit adultii.

Pauza de cafea Blog

despre viata, asa cum e ea

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

%d blogeri au apreciat asta: