Doua luni pe cer

Scrie un comentariu

Noiembrie 25, 2012 prin raluca dan

Se lasase seara. Umbrele cladirilor elegante, cu balcoane de fier forjat se intindeau lungi si zalude pe trotuarele Parisului. Fiind duminica seara, era liniste pe strazi, magazinele fiind toate inchise, singurii trecatori erau cupluri iesite la plimbare pe malurile Senei sau persoane solitare, ce se plimbau visatoare. Jacques tocmai iesise din cafeneaua “Chez Noel” si se indrepta spre casa, ametit de paharele de vin cu care se delectase toata dupa-amiaza. De cateva zile se simtea cuprins de o stare de angoasa nedefinita, nu avea chef de nimic si totul i se parea lipsit de sens.

Ar fi vrut sa bea toata ziua si sa uite de tot. Dar cu cat bea mai mult si cu cat era mai beat, singurul lucru care ii ramanea in minte era si singurul lucru pe care isi dorea sa-l uite: Marianne. II oferise un inel de logodna, plansese ca nu poate sa-l accepte, se lasase convinsa si apoi disparuse fara urma din viata lui. Fara nicio urma. Avionul in care se afla, se prabusise peste mare. Nu-i ramasese nimic de la ea. Parca nu ar fi existat niciodata. Innebunea daca se gandea la asa, dar toate strazile ii aminteau de ea. Tot orasul acesta o cunostea si ii purta amintirea cu nonsalanta, nepasatoare la durerea lui arzatoare. Turnul Eiffel se profila pe cer imprumutandu-i conturul corpului, mirosul imbietor al croissantelor proaspat scoase din cuptoare ii aminteau de diminetile impreuna, iar acolo unde s-au cunoscut, pe colina Montmartre, la poalele caruia Parisul sclipea mandru, acolo, viata i se parea insuportabil de trista.

Cuprins de dorul de ea, decise rapid sa mearga acolo unde locuia ea, pe o straduta ingusta din cartierul Montmartre. Chema un taxi si se urca in spate cu ochii in lacrimi. Pe geamul masinii putea observa siluetele fericite ale indragostitilor, miscarile usoare si duioase ale copacilor inalti. La un moment dat taxiul traversa un pod, coti pe o strada si putu zari lucirile Senei, sub lumina felinarelor. Si i se paru ca in apele fluviului zareste doua luni. Doua luni pline ca doua pietre mari de cristal. Doua luni? Jacques se lasa din nou invaluit in propriile ganduri negre si dadu uitarii imaginea celor doua astre, dar cand ajunse in fata bisericii Sacre Coeur, vazu din nou cele doua luni pe cer.  Il intreba pe taximetrist daca vedea ceva bizar in seara asta, si desi statea cu fata spre luni, acesta nu parea sa observe nimic.

Sub vraja lunilor stranii, Jacques se duse spre casa Mariannei, insa se rataci pe strazi, pierdu sirul caselor. Nu mai gasea casa ei. Cum era posibil? Sa fie efectul celor doua luni? In ce poveste stranie intrase. Se invarti pe strazi, pana ce ajunse in fata unor ruine. Aici o casa arsese in incendiu.O recunoscu ca fiind casa Mariannei Peste tot era numai cenusa si bucati de caramida arsa. Parca ar fi fost casa Usher, arsa din temelii. Cele doua luni isi intersectara razele albe scotand la iveala un obiect mic. Curios, Jacques se apropie si vazu ca era un inel. Ii statu inima in loc: era inelul cu turmalina neagra, cadoul sau de logodna. Il ridica si il puse pe inelar pentru a-l privi mai bine.

In acea clipa, cele doua luni stralucira tremuratoare pe cer si cerurile se deschisera. Jacques intalni o nimfa cereasca, o zana, o femeie cu chipul Mariannei. Era ea! Exista! Avea halucinatii! Doua luni pe cer, o femeie coborand din razele lunii, dar inelul era real. Simtea piatra rece pe mana. Si era inelul pe care il cumparase el. Vru sa atinga aparitia pentru a se convinge de realitatea ei, dar atunci vazu ca ea se imbratiseaza cu altcineva. Cu umbra lui. Era el, dar venea dintr-o alta viata, dintr-o alta galaxie.  Se simti invadat de un aer de caldura. Marianne il privea.  Se uita la el si apoi la inelul de pe mana. Se apropie de el, ca o umbra din vis, si ii sopti:

– Inelul e al meu. Mi-l vei da si in vietile viitoare. Turmalina ne ajuta sa ne gasim.Ne conecteaza la sufletul celuilalt. Ea este poarta spre lumea cealalta. Si vei fi mereu al meu in lumea cealalta. Voi fi mereu a ta in toate lumile. Nu fi trist, am disparut din lumea ta acum, dar ma vei urma in curand. Lasa-ma sa plec, iubitule. Trebuie sa te intalnesc in viata viitoare.

Obrajii lui Jacques erau manjiti de lacrimile ce nu se mai opreau din plans. I-a oferit fanstamei inelul inca odata. Exact ca atunci cand i l-a oferit prima oara. Cu emotie si soptindu-i, „te iubesc”.

Aparitia se uita adanc in ochii lui si ii sopti:

– Nu uita, de cate ori vei vedea doua luni pe cer lumile noastre se vor contopi, si voi veni sa te vizitez. Trebuie sa plec, acum, ma astepti tu.

Cerurile se inchisera iar pe cer ramasese o singura luna. Jacques era sfasiat intre dorul de a se sti inca departe de ea si certitudinea de a sti ca ea exista, ca se vor mai intalni, ca se vor iubi mereu. La nesfarsit.

-Te iubeeeesc! striga racnind catre cer. O vecina tranti un geam si ii striga sa taca. Nu-i pasa. Il Iubea. Si dragostea exista in afara timpului.

**Acest articol a fost scris pentru Superblog 2012

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Plimbare pe elefanti

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 212 urmăritori

dada history

Buletin DaDa

Buletin despre filme, carti si vise

Bulletin DaDa

Buletin dadaist despre India, filme, carti si publicitate

Idei Teatrale

Un blog WOW

De peste mări și țări

"Așterne-te drumului, ca și iarba câmpului în bătaia vântului."(Alecsandri)

A. R. DELEANU

A. R. Deleanu e un artist al stărilor depresive. un poet al elegiilor apocaliptice. (România literară)

Nimic, Niciodata

Just another WordPress.com weblog

colectia de briose

Briose dulci, briose sarate, de la lume adunate!

Ioan Stoenică - pe potecile vieții

Fotografii si jurnale cu munti si/de sentimente. Povesti de trezit adultii.

Pauza de cafea Blog

despre viata, asa cum e ea

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

%d blogeri au apreciat asta: